Detasare de ce anume? De rezultat in primul rand. De asteptari. De nevoia de a detine controlul. Detasare de orice lucru, persoana, sau situatie, care devine obsesie, si care ia locul relatiei cu Divinitatea.
Nimic nu trebuie sa fie deasupra acestei relatii. Sufletul trebuie sa fie liber sa poata evolua in ritmul sau.
In momentul in care ne abatem de la binele nostru cel mai inalt, si in care ne lasam 'cotropiti' de ganduri, obsesii, dorinte, in momentul in care ne indepartam de Adevar...incepe suferinta.
Acesta este motivul pentru care misticii din vechime lasau in urma totul pentru a trai in saracie. Acesta este motivul pentru care Iisus a spus 'lasa cele ale tale, si urmeaza-mi Mie'... Nu pentru ca ar fi fost aceasta singura 'conditie' pentru o viata spirituala. Nici pe departe. Ci pentru ca era necesara invatarea acestei lectii, a detasarii, pentru a putea elimina cauzele suferintei. Era nevoie ca cei alesi sa duca o viata in folosul celorlalti, sa 'depaseasca' orice putea cauza o limitare, sau suferinta. (fie ei apostoli, calugari, profeti, maestri..)
Ca sa putem invata aceasta lectie trebuie in primul rand constientizata 'dependenta' noastra de ceea ce ne inconjoara, de cei pe care spunem ca-i iubim, de rezultatele pe care le dorim, de mancare, de stabilitate, de placeri trupesti, de orice detine rolul de adevar suprem, in raport cu evolutia noastra spirituala. Chiar si..uimitor...de cunoasterea pe care credem ca o detinem. Vorbesc aici de acel soi de aroganta 'intelectuala' sau 'spirituala' pe care unii oameni o adopta, chiar si inconstient. Este la fel de nociva o astfel de atitudine, ca cea care porneste din orgoliu sau ignoranta. Oricat de multa cunoastere am crede ca detinem...trebuie pastrata o anumita detasare. O smerenie, o modestie. Pentru ca daca ajungem sa ne consideram mai evoluati decat altii, deci mai demni de respect, sau de admiratie, nu am facut nimic bun in realitate pentru sufletul nostru...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu