Sfantul Andrei, ocrotitorul Romaniei

Andrei (n. ? - d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost unul din apostoli, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei, cei doi fraţi, Petru şi Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, si la indemnul acestuia a devenit apostolul lui Iisus. Andrei l-a dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". După învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa moastele sale s-au pastrat la Patras. In anul 350 împaratul Constantinos (fiul lui Constantin cel Mare) duce moastele la Constantinopol si le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se pastreaza intregi pâna in jurul anului 850, când imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul cedeaza rugamintilor locuitorilor din Patras inapoindu-le capul. Aprox. în anul 1208, în timpul Cruciadei a 4-a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat moastele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfantul Andrei este patron al Romaniei, Greciei, Scotiei, precum si al oraselor Napoli, Amalfi, Brugge, Patras, si altele. 
(sursa: wikipedia)

Imaginea atasata este de la pestera Sf.Andrei din Dobrogea. Este un loc minunat plin de o energie speciala. Cand am fost acolo nu eram initiata si nici foarte evoluata spiritual. Eram doar curioasa. Insa am simtit ceva incredibil, o emotie ce pornea din inima si se revarsa prin lacrimi. Cu toate ca prezenta lui Andrei in acea pestera nu este foarte documentata, nu am nici o indoiala ca el a poposit pentru o vreme pe aceste meleaguri. Daca nu ati vizitat pestera, va sfatuiesc sa o faceti. Face parte din locurile in care Lumina se manifesta pe deplin. Sfantul Andrei sa va ocroteasca pe toti, oriunde ati fi...

Lumina si Umbra din noi

 Exista oare un maestru care sa paseasca inca printre noi, respirand acelasi aer, umbland pe pamant, traind asemeni majoritatii oamenilor, parte dintr-o comunitate, cu probleme mai mici sau mai mari, si care sa-si fi stapanit in totalitate umbra? Si cand spun Umbra, nu ma refer la proiectia pe asfalt a siluetei noastre. Ci la acea parte de care am vorbit mai devreme, in 'Lupta dintre bine si rau'...ce contine intunericul din noi, orgoliul, frica, furia, si tot ce se afla in contrast cu Lumina Duhului Sfant. Este oare fireasca tendinta preotilor, initiatilor, psihologilor, terapeutilor, si a celor preocupati in general de evolutia spirituala, de a-si distruge propria Umbra? Atata timp cat ne nastem cu ea, si face parte din noi, nu ar fi mai intelept sa presupunem ca are un rost? Este Umbra doar o parte reziduala a 'pacatului originar', ceva ce s-a 'mostenit' de la acea cadere simbolica din Rai? Sau este ea mai degraba o busola menita sa arate nu punctele cardinale, ci lectiile personale? Este orgoliul cel mai mare dusman al nostru, sau un instrument prin care energia karmica opereaza, ajutandu-ne sa constientizam mai bine care ne sunt limitele?

Depinde bineinteles de proportia in care aspectele umbrei se manifesta in viata noastra. Sa pastram aceasta manifestare la nivel cat mai mic, poate fi mult mai benefic pentru noi, decat incercarea nereusita de a o elimina cu totul. Pentru ca riscul, in opinia mea, este fie sa ne pierdem esenta umana, si contactul cu lumea in care traim, fie sa negam, sa reprimam si apoi sa fim cu totul coplesiti de rabufnirea a ceea ce am tinut inauntrul nostru, ca sub capacul unei oale sub presiune. Imaginea umbrei ca fiind un simplu tovaras de drum, si nu un dusman, poate transforma cu totul relatia noastra cu Sinele.

Din proprie experienta, doua atitudini sunt daunatoare evolutiei spirituale:

1) Toti sunt de vina, eu sunt nevinovat - manifestarea umbrei spre exterior (orgoliu/vanitate, egoism, victimizare, agresivitate, a face rau celor de langa tine)

2) Eu sunt de vina pentru tot ce se intampla, nu voi reusi niciodata sa imi depasesc limitele - manifestarea umbrei spre interior (blamare, depresie, denigrarea propriei lumini si a propriului potential, a-ti face rau tie insuti) .

Incercati sa nu cadeti in niciuna din aceste extreme! Caci daca a gresi este omeneste, a ierta este divin. Prin constientizarea propriilor greseli, prin intentie si prin deschiderea spre lumina, prin indreptarea raului facut, amprenta karmica creata se va anula! Acesta este de altfel si singurul scop al spovedaniei, el nu este unul exterior, ci interior. Ajuta in primul rand la constientizarea greselilor, si la rezolvarea/indreptarea lor. Priviti dincolo de dogme, de legi, de superstitii. Dumnezeu va va primi in Imparatia Lui neconditionat, caci iubirea Sa este nemarginita! Portile pe care le credeti inchise, au fost, sunt si vor fi mereu deschise! Toate fiintele de lumina va asteapta acasa cu bratele deschise. Problema nu vine din refuzul Creatorului de a va primi la El. Amintiti-va de parabola lui Iisus, in care pastorul lasa intreaga turma si pleaca dupa oaia ratacita pentru a o aduce inapoi. Intotdeauna puteti sa va intoarceti in lumina. Nu exista un refuz din partea nimanui, nu exista conditii deosebite, teste de umilinta, sau alte tipuri de incercari pe care sa le treceti pentru a avea acces pe taramul luminii. Nu asa se pune problema dincolo de val, acestea sunt imagini pe care oamenii le-au inventat si le-au atribuit Divinitatii, din motive pe care nu o sa le dezbatem acum.

Exista o singura conditie pentru ca viata voastra sa se 'intample' frumos, pentru ca greselile sa fie iertate, pentru ca umbra sa nu fie mai puternica decat lumina, pentru ca sufletul sa isi indeplineasca misiunea divina.

Propria alegere. Prin ceea ce lasati sa se manifeste, va deschideti sau va inchideti singuri usile. Nu vi le inchide nimeni altcineva! Aveti libertatea absoluta. Libertatea de a alege lumina, libertatea de a alege intunericul, libertatea de a va indeparta de Sursa, sau de a va intoarce!

Dar asumarea responsabilitatii nu inseamna autodistrugere. Sufletul vostru are dreptul sa fie aici si acum, prezenta voastra divina face parte din intregul univers, asa cum o planta face parte dintr-un ecosistem. Nimic nu este intamplator, si nimic nu este cu neputinta...

Acesta este Fiul Meu preaiubit...

Am privit campul inverzit, copacul din departare, si cerul de un albastru orbitor. Am adulmecat aerul, am mangaiat florile. Am ascultat cantecul izvorului si al pasarilor. Am simtit vantul prin par, prin palme, prin suflet. Mai departe, mergi mai departe, imi soptea. Eram tot eu, desi aratam altfel. Mergeam fara sa imi simt talpile, parca plutind. Inaintam invaluita de caldura soarelui.
Copacul astepta, frematand. Apropie-te, soptea. Nu te teme. Te asteptam.
Cu fiecare pas, totul devenea mai clar, mai viu, mai intens: culorile, sunetele, mirosul pamantului. Aveam sentimentul ca inima mea se umple si se extinde, pana cand imi iese din piept...Frumusetea acelui loc era mai mult decat o perceptie, era aproape palpabila! Esenta, miez, inceput. Totul amestecandu-se.
- Doamne, ai mila de mine si nu ma pune iar la incercare! Stiu ca nu e cu putinta sa fie atat de simplu. Un biet muritor sa Te cunoasca pe Tine, Creator al tuturor lucrurilor!...Nici chiar in moarte, nu cred ca este posibil. E mai usor decat crezi...spuse frunzisul copacului.
- Am atatea sa Te intreb, si totusi nimic nu imi vine in minte...In toate vietile mele am adunat atatea intrebari...
Si de fiecare data raspunsul este acelasi, zambira norii.
- Doamne, care este voia Ta? De ce mi-ai dat mie libera alegere? Cum sa urmez calea mea, fara a ma indeparta de Tine?
Cand erai copil, parintii tai te tineau de mana, si iti povesteau despre lume. Cand ai crescut, ai inceput o viata noua, si mana ta s-a desprins de a lor. Ai lasat casa in care ai crescut, si ai plecat sa descoperi lumea singur. Dar oare te-au iubit parintii tai mai putin?
Traind in lume,  ai facut greseli, si plangand te-ai intors la ei cerand ajutor.  Iar ei te-au mangaiat si te-au sfatuit, iar iubirea lor la fel de mare a ramas. Apoi ai plecat in cautarea jumatatii tale, si ti-ai intemeiat o familie. Parintii tai au plecat din aceasta lume, dar i-ai iubit tu oare mai putin de atunci? Acum copiii tai te tin de mana, si asteapta de la tine ajutor. Dar cand vor creste mari, si vor pleca de langa tine, oare nu-i vei iubi la fel de mult?
Iata, Adevar iti spun tie. Tu esti Fiul Meu preaiubit. Asemeni Mie tu esti, iar lucrarea ta pe Pamant asemeni lucrarii Mele. Caci ai crescut acum, si mana ta este libera, iar calea ce ai ales ti se asterne sub picioare. Iar de vei calca stramb, vei cadea, si te vei ridica din nou. Iubirea Mea va ramane nesfarsita. Iar Voia Mea este ca tu sa iti urmezi inima, si sa pasesti pe cale, intru lumina. Iar aceasta este si voia Sufletului tau, care este parte din Mine. Caci Eu si el suntem una. La fel cum apa acestui izvor este aceeasi cu apa din fantana gradinii tale.
Copacul isi pleca o creanga si mangaierea frunzelor imi sterse lacrimile. Incet incet vara se preschimba in toamna, toamna in iarna, apoi in primavara. Copacul suradea acum, cu mii de flori albe si roz. Cand mi-am luat la revedere, era iarasi de un verde crud.
M-am indreptat pe drumul de intoarcere, razand. Intr-adevar, cat de simplu era totul..M-am intors si am privit campul, florile, cerul, si pe El. I-am zambit si i-am transmis toata recunostinta si dragostea mea. Apoi totul s-a topit in lumina.

In bratele ingerului

Copilul privi in jurul sau, cautand alinare. Intinse mainile catre ei. Esti prea mare ca sa fii luat in brate. Du-te la culcare. 
Cu mainile intinse,cu ochii inchisi, incepu sa pipaie aerul. Orbecaind in intuneric, impiedicandu-se de lucruri, dar fara sa planga, fara sa se opreasca.. Stia ca este acolo. Il simtise.Nu a fost un vis. Cu toate ca nimeni nu l-a crezut. Cu toate ca o lume intreaga-i spunea: asa ceva este imposibil. Si astfel, seara de seara, an de an, copilul continua sa caute. Unde esti? Stiu ca esti aici. Lasa-ma sa te vad. Te rog, am nevoie de tine. 
Timpul a trecut, si copilul s-a facut mare. Viata l-a luat pe sus, involburata ca marea, si l-a dus in larg. Doar sentimentul ca a uitat ceva, a ramas. In acea dimineata, soarele era la fel de stralucitor ca intotdeauna, strada era la fel de aglomerata, mirosul de cornuri cu ciocolata acelasi. Si totusi, ceva era schimbat. Ceva ii spunea ca ziua ce abia incepe va fi diferita. A zambit si a mers mai departe. Ziua si-a urmat cursul, ca de obicei. Mainile sale lucrau , in timp ce mintea-i zbura catre toate acele lucruri pe care urma sa le faca in viitor.
Apoi veni seara. Se urca in masina si se grabi spre casa. Drumul era acelasi. Un bulevard, a doua la dreapta, si prima la stanga. Acelasi drum pe care il facuse de sute de ori pana acum. Si totusi, astazi, a ales un drum nou. Un imbold de moment. Ce ciudat, isi spuse. Nu stiu de ce, dar trebuie sa o iau acum pe aici. Si vira brusc la dreapta. In aceeasi secunda, un camion ce venea pe contrasens, trecu in viteza pe langa el, si se izbi cu zgomot de zidul cladirii alaturate. A fost doar o clipa. Atat de ametitor incat nici nu parea real. Se opri, si incerca sa isi potoleasca bataile inimii. Dumnezeule, daca nu viram atunci... 
La intoarcere, fu intampinat de fetita sa in varsta de cinci ani. Tati, ai venit mai tarziu azi, te asteptam, spuse ea razand , si intinzand mainile catre el. Atunci isi aminti. Acelasi gest, acelasi zambet. Mainile ce se intindeau spre cei mari. Si in acea clipa, totul deveni clar. Sunt aici acum, spuse el, si o lua in brate. Imbratisarea aceea a fost regasirea propriei copilarii. Ce ai facut azi?, o intreba el cu ochii in lacrimi. Zambind, fetita-i arata ce a desenat. Era un ingeras. Iti place, tati? Da, foarte mult, raspunse el. Si eu am unul, exact la fel. Astazi m-a ajutat sa ma intorc acasa...

Intelepciunea

Ce este intelepciunea?
Tine oare de varsta? Nu. Faptul ca am avut sau nu o viata lunga nu ne da o certitudine 'matematica' a intelepciunii. Ati observat cum un tanar poate avea acele raspunsuri pe care atatia oameni le cauta, in timp ce un altul se spune ca 'a trait degeaba'? Depinde atunci de numarul cartilor citite , sau de nivelul studiilor? Nu, pentru ca aceasta inseamna a fi inteligent, nu are nici o legatura cu intelepciunea.
Este nevoie de o anumita credinta/dogma/religie? Categoric nu. Adevarul, smerenia, iubirea, iertarea, toate acestea nu tin de o anumita apartenenta religioasa, ci de valori ale sufletului. Sunt principii fundamentale, si pot fi regasite atat la oraseni cat si la tarani, atat la intelectuali cat si la cei ce nu au urmat mai mult de patru clase. Batranul satului , indiferent de regiunea in care se afla, nu era scolit la Oxford. Dar iata ca la usa lui bateau toti aceia care doreau un sfat.
Si atunci ce realizeaza inteleptul, iar restul lumii nu reuseste?
Inteleptul Actioneaza, nu Reactioneaza. Stie cand sa vorbeasca,  si cand sa taca. Cu doua trei cuvinte poate spune mai multe decat zeci de carti. Nu trage concluzii pripite despre evenimentele ce se succed. Chiar daca nu 'vede' in viitor, vede intelesul de dincolo de aparente. Un intelept nu se victimizeaza. Ci isi asuma responsabilitatea pentru tot ceea ce i se intampla. Este recunoscator atat pentru intamplarile placute cat si pentru cele neplacute, caci vede potentialul catalizator in ambele variante. Stie ca totul este o continua transformare, ca schimbarea este fireasca, si ca nu trebuie sa se opuna schimbarii, ci sa mearga odata cu ea. Un intelept nu isi reprima furia, indoiala sau orgoliul. Isi cunoaste umbra, dar nu se lasa dominat de ea. Nu se minte pe sine, ci se vede la adevarata valoare. Invata rabdarea, iubirea si iertarea in primul rand cu el insusi, pentru ca mai tarziu sa-i poata invata pe altii. Un intelept stie ca cel mai mult are de invatat de la dusmanii sai. Ca trebuie sa treaca prin toate sentimentele umane pentru a le intelege si stapani. Acestea, si multe altele sunt totodata caracteristicile unui maestru. Aceasta este, cred, starea spre care cu totii ar trebui sa tindem. Si daca nu devenim noi insine intelepti, macar sa recunoastem si sa respectam pe cei care sunt, si care ne ies in cale...

Etape, lectii, incercari

Uneori este nevoie sa trecem printr-un tunel intunecat, pentru a traversa un munte.
Dar dincolo de aceasta trecere vom gasi iarasi drumul spre propria noastra devenire. Asadar, nu te teme, omule, daca pentru un timp totul pare pierdut in intuneric:
este doar o etapa.
Stiu ca ai senzatia uneori ca faci doi pasi inainte, si unul inapoi. Alteori simti ca te invarti in cerc, si ca oricat ai incerca, revii mereu in acelasi punct, ca si cum nu ai fi evoluat deloc.
Este doar o senzatie. Esti mai departe decat crezi. Pentru ca ceea ce tu percepi a fi liniar, este in realitate multidimensional. Nu un cerc, ci o spirala. Nu stai pe loc, caci nici nu ar fi cu putinta. Spirala se afla intr-o continua miscare verticala. Dar o poti parcurge mai lent sau mai rapid, in cercuri mai mici, sau mai largi.
Invata sa privesti intamplarile vietii tale cu detasarea cu care ai citi o carte - toate sunt lectii folositoare sufletului tau. Absolut toate. Indiferent de locul in care te afli. Si pentru toate exista o cheie: constientizarea. Ceea ce traiesti acum, daca este neplacut, se va schimba, caci dupa cum spunea cineva, Schimbarea este singurul lucru constant din Univers. Dar daca doresti sa nu mai repeti aceleasi experiente, va trebui sa folosesti cheia Constientizarii. Nu mai pierde timp si energie victimizandu-te. Nu mai privi totul atat de dramatic. Fa un pas in spate si invata sa privesti imaginea de ansamblu. Incearca sa vezi scopul acelei incercari. Priveste in tine ce mai ai de vindecat. Cum ai putea sa-i ajuti pe altii, daca tu insuti nu esti inca vindecat? Incet incet, cu rabdare, toate se vor aseza si imaginea se va limpezi. Intr-o buna zi vei intelege ca fiecare pas a avut rost, ca fiecare experienta te-a invatat ceva, si ca esti exact acolo unde trebuie. Iar atunci vei descoperi ce inseamna sa fii intelept.