marți, 30 noiembrie 2010

Sfantul Andrei, ocrotitorul Romaniei

Andrei (n. ? - d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost unul din apostoli, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei, cei doi fraţi, Petru şi Andrei, erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret. Aveau o casă în Capernaum şi erau de profesie pescari. Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deşi Sfântul Apostol Andrei era iudeu. Evanghelia lui Ioan spune că Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, si la indemnul acestuia a devenit apostolul lui Iisus. Andrei l-a dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42). De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". După învierea lui Iisus şi coborârea Spiritului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc in jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine înfiinţate de Apostolul Pavel şi de alti Apostoli, ajungând pâna in Peloponezul grecesc, în orasul Patras. Acolo a murit ca martir, fiind rastignit pe o cruce in forma de X. Dupa moartea sa moastele sale s-au pastrat la Patras. In anul 350 împaratul Constantinos (fiul lui Constantin cel Mare) duce moastele la Constantinopol si le aşează în Biserica Apostolilor. Acestea se pastreaza intregi pâna in jurul anului 850, când imparatul bizantin Vasile I Macedoneanul cedeaza rugamintilor locuitorilor din Patras inapoindu-le capul. Aprox. în anul 1208, în timpul Cruciadei a 4-a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat moastele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfantul Andrei este patron al Romaniei, Greciei, Scotiei, precum si al oraselor Napoli, Amalfi, Brugge, Patras, si altele. 
(sursa: wikipedia)
Imaginea atasata este de la pestera Sf.Andrei din Dobrogea. Este un loc minunat plin de o energie speciala. Cand am fost acolo nu eram initiata si nici foarte evoluata spiritual. Eram doar curioasa. Insa am simtit ceva incredibil, o emotie ce pornea din inima si se revarsa prin lacrimi. Cu toate ca prezenta lui Andrei in acea pestera nu este foarte documentata, nu am nici o indoiala ca el a poposit pentru o vreme pe aceste meleaguri. Daca nu ati vizitat pestera, va sfatuiesc sa o faceti. Face parte din locurile in care Lumina se manifesta pe deplin. Sfantul Andrei sa va ocroteasca pe toti, oriunde ati fi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu