joi, 24 septembrie 2015

Scrisoare pentru un cavaler ranit

Prieten drag. Iti scriu din tabara cealalta, tabara urmaselor Evei, cu care esti acum in razboi.
Ingaduie-mi doar cateva minute, apoi te poti intoarce in spatele zidurilor pe care le-ai construit cu atata grija, pentru ca niciuna dintre noi sa nu te mai poata rani vreodata. Aceasta scrisoare este un steag alb, si sper ca te va face sa cobori armele, si sa incetezi lupta, macar pentru o clipa.

Ai iubit. A durut. Ai pierdut. Tu, cel aparent invincibil, cu inima de leu si ochi sfredelitori, tu, cel mai neinfricat si mai aprig luptator. Drumul era primejdios si plin de obstacole, dar tu le depaseai mereu, cu fruntea sus, cu pieptul inainte, fara pic de teama. "Sunt prea ocupat sa fiu trist", iti spuneai, "am atatea de facut, atatea de vazut, si am o lume intreaga de cucerit". Pana cand...
Te-ai indragostit. Nu de oricine, bineinteles, ci de o femeie ca nimeni alta, cu privire de foc si trup de zeita, imposibil de ne-iubit. Multi erau fermecati de frumusetea ei, dar pe tine te-a atras stralucirea ei, sclipirea din priviri, ascutimea mintii, usurinta cu care manuia cuvintele, ca si cum ar fi avut, undeva intr-o cutie secreta, raspunsurile la cele mai dificile intrebari. Ai urmarit-o atent, zi de zi, cu rabdare, pana cand ai aflat cine este, ce o face fericita, care sunt temerile ei, ce isi doreste de la un barbat. Si ti-ai spus, 'o voi cuceri si va fi a mea pentru totdeauna'. Si ai reusit. Ai cucerit-o, (sau ea te-a cucerit pe tine) si pentru o clipa -o clipa minunata, care a durat un an sau mai multi, cine mai stie - ai fost Fericit.
Incet incet, ti-ai lasat armele deoparte, ai coborat scutul, armura a ramas uitata intr-un colt, aproape ruginita. Treptat, razboinicul s-a transformat in iubit, iubitul s-a transformat in prieten, prietenul s-a transformat in partener de viata, si toate razboaiele au ramas neluptate. Prin ea existenta ta a capatat un alt sens. In ea te-ai pierdut cu totul, si-n imbratisarile ei ti-ai gasit linistea.
Apoi...ceva s-a schimbat. Cuvintele ei au devenit mai taioase, imbratisarile ei mai reci, privirea ei si-a pierdut stralucirea. Iar intr-o seara, ti-a spus ca va pleca pentru totdeauna. Te-ai trezit pe jos, cu un cutit infipt in inima, atat de adanc incat rana nici acum nu s-a inchis. Singur.
La inceput nu ti-a venit sa crezi. Trebuie sa fi fost totul doar un vis, trebuie sa fi inteles ceva gresit, nu se poate sa se fi intamplat aievea. Si totusi, rana din inima e cat se poate de reala. Incerci sa-ti amintesti ce ti-a spus atunci, in seara aceea, printre lacrimi si suspine...Parca era ceva despre libertate, despre viitor, despre nefericire...dar nu mai conteaza. Ce-a fost, a fost. Te scuturi ca dupa un vis urat, iti stergi lacrimile, iti pansezi rana, si iti pui din nou armura. Cu scutul sus, cu sabia lustruita, te pregatesti de razboi.
Si iata-ne azi. Tu esti acolo, cu inima ta ranita, dincolo de ziduri. Noi suntem aici, de partea cealalta. Asculta-ma inca putin. Iti propun un armistitiu.

Deschide poarta, te rog, lasa jos armele. Ai fost iubit cu adevarat, atat cat a durat. Nimeni nu isi propune sa raneasca, vreodata. Si nici tu nu ai gresit, de fapt, cu nimic. Nu e nimic ce ai fi putut sa spui, sau sa faci, ca toata aceasta experienta sa nu se fi intamplat. Pentru ca trebuia sa se intample. Nu ca sa suferi, ci ca sa inveti. Si tu, si ea , ati avut ceva de invatat. Asa ca iart-o. Si in primul rand, iarta-te pe tine. Nu iti pierde increderea in iubire. Iubirea merita traita, oricat de putin sau de mult ar dura, oricat de dureroasa ar fi pierderea ei. Este cel mai mare dar, si cea mai puternica forta din univers, caci este cea mai transformatoare.
Cand te privesc, stiu ca esti in spatele zidului de piatra, apoi este scutul de fier, apoi este zidul de gheata, si de-abia in spatele zidului de gheata, este inima ta. Inima ta puternica, iubitoare, calda, increzatoare, si tot ceea ce esti Tu. 

Topeste gheata, arunca scuturile, darama zidurile, si arata-te asa cum esti, fara sa te ascunzi, fara sa te pregatesti de lupta, fara sa te astepti la ce e mai rau, fara sa presupui ca femeia care vine spre tine te va rani. Cum altfel ar putea sa te vada cu adevarat, sa te descopere, sa te iubeasca exact asa cum esti, daca tu nu te arati asa cum esti?
Si inca ceva: inima ta se va vindeca mai repede decat crezi, daca ierti. Iarta. Ranile se vor vindeca, si iubirea te va gasi din nou, mai bun, mai intelept, mai altruist.
Nu te teme. Risca din nou, iubeste din nou, traieste din nou.

Cu drag, un sol de pace.


joi, 16 iulie 2015

Calatori prin infinit...

Fericiti cei ce se tem de moarte, caci ei pretuiesc viata cu adevarat. Nu necunoscutul sau intunericul îi sperie, ci neputinta de a mai schimba ceva, termenul limita.

Atata timp cat apropierea mortii iti repugna si te umple de oroare, inseamna ca viata, cu toate defectele si toanele ei, capricioasa, imprevizibila viata,inca te mai atrage. Inca-i mai simti caldura mainilor-pamant, mainilor-cer, mainilor-oameni. Inca-i mai auzi cantecul ca o chemare, ca o promisiune ca maine, daca va mai fi un mâine, ai o noua sansa de a incepe o pagina noua, de a schimba tot ce nu ai indraznit sau nu ai reusit sa schimbi pana acum. Ah, si atunci, pentru acest 'mâine' merita sa lupti. E ca o sansa la fericire pe care nu vrei s-o ratezi. Sa riste altii - tu nu esti dispus sa risti. Moartea iti este dusman nu prieten, si armele ei sunt prea teribile, iar tu esti neinarmat. Doar un nebun s-ar duce la duel fara pistol, sau cu un pistol de jucarie, cu gloante oarbe. Si atunci, eviti duelul. Te ascunzi cum poti. Miza e prea mare. Daca totul s-ar termina acum, in aceasta clipa, ce fantastica risipa! De ganduri nerostite, de drumuri neumblate, de neatingeri si nepriviri, de sarutari irosite, de lacrimi neplanse, de netrairi...

Fericiti cei ce s-au apropiat de moarte suficient de mult incat sa-i simta gustul amar si mirosul intepator...pentru ca apoi sa guste din dulceata vietii! Ce dar mai minunat decat o noua viata? Inca o sansa de a fi mai bun, mai prezent, mai autentic, mai sincer cu tine si cu cei din jur, mai generos, mai iubitor?

Eu nu m-am temut niciodata de moarte. Poate ca asta vine din credinta, dar nu in sens religios. Ma refer la convingerea ca exista un 'dincolo', si o curgere a vietii catre infinit, asemeni fluviului care se varsa in mare...o mare a infinitelor posibilitati. Am fost intotdeauna convinsa ca sufletul meu e liber sa exploreze acest infinit, in orice forma, univers sau timp, si ca nicio entitate, luminoasa ori intunecata, nu-mi poate decide directia zborului. Eu sunt aici pentru ca am vrut sa fiu aici, si pot sa plec oricand, nu pierd nimic, nu castig nimic daca stau aici o zi sau o ora sau un minut in plus. Nu e nimic pe aceasta planeta ce eu sa nu fi trait deja, in alte lumi, sau in alte timpuri, si daca am 'ratat' ceva ma pot intoarce oricand, caci timpul meu este infinit, nu liniar. Viata aici, pe aceasta planeta, in acest timp, in aceasta forma nu mi-e atat de draga incat sa ma tem ca o pot pierde. Stiu ca se poate si mai rau, dar nu pot sa alung sentimentul ca se poate si mai bine, si ca lumea asta nu e cu nimic mai speciala decat altele. Daca am ceva de invatat, pot sa fac asta si in alta parte, la fel de bine.

De ce sa ma agat cu tot dinadinsul de viata, de drumuri cunoscute, de copacii cu frunze verzi sau galbene, de oamenii cu ochi caprui sau albastri, de oceane, de fluturi, de apusuri, de zambete, de indragosteli, de atingeri si cuvinte?
Si totusi....undeva pe acest pamant exista inimi care bat in ritmul inimii mele. Si poate doar pentru acest motiv, deocamdata, merita sa mai stau prin preajma.

joi, 9 iulie 2015

Despre iubirile pamantene (2)

2. FOC

Exista iubiri ce te transforma, asa cum focul mesterului transforma nisipul in sticla, si fierul in otel...

Exista iubiri care-ti lumineaza drumul precum facliile aprinse de exploratori in catacombele unui labirint...

Exista iubiri solare, creatoare, care te umplu de energie si care te ajuta sa cresti. Iubiri magnetice, care te fac sa le urmezi oriunde, caci atunci cand esti in raza lor te simti in stare de orice, iti dau putere si siguranta de sine, iti dau speranta. 

Exista iubiri miraculoase precum focul zeilor, daruit oamenilor de Prometeu, cel care a schimbat lumea. Dar acestea vin cu un pret, si cer un sacrificiu. Asemenea iubiri sunt cele daruite lumii de profeti, sfinti, martiri, si eroi. Asemenea iubiri se daruiesc pe sine lumii intregi.

Exista iubiri ce mocnesc tacut, in adancuri, nerostite si nestiute, precum vulcanii adormiti. Cand se dezlantuie, sunt de neoprit si inving orice obstacole. Sunt marile povesti de dragoste, ce se transmit din generatii in generatii..

Exista iubiri asemeni flacarilor ce-ti arata calea spre comori ingropate in vremuri stravechi, daca ai curajul sa le urmezi in desisul padurii...

Exista iubiri ce se aprind imediat, cu o flacara mistuitoare, dar se sting la prima suflare de vant..sunt iubiri de tinerete, intense, dar nerabdatoare si nestatornice...

Exista iubiri ce se inalta pana la stele, ca focul de tabara aprins pe varf de munte. Acestea se aprind mai greu, si au nevoie de multa atentie si grija, dar lumina lor strabate distanta si timpul. Vantul nu le stinge, ci le sporeste puterea. Acestea sunt iubirile 'cu istorie' ce au trecut prin greutati si incercari de tot felul, dar au rezistat si au devenit si mai puternice cu trecerea anilor.
"Distanta este pentru iubire, ca vantul pentru foc: pe cel mic il stinge, pe cel mare il aprinde si mai tare" (Roger de Rabutin)



miercuri, 8 iulie 2015

Despre iubirile pamantene (1)


Daca o fiinta din alte lumi ar aparea in fata mea acum, si m-ar intreba ce este iubirea omeneasca, mi-ar fi imposibil sa-i dau o descriere clara si precisa. Sunt prea multe variatii si nuante ale iubirilor pamantene, si niciuna din ele nu ar trebui considerata mai 'adevarata' sau mai 'autentica' decat celelalte. Mi-ar trebui un punct de reper, o metafora, un element primordial..

1. APA

Exista iubiri ce se aseamana unui lac de munte - linistite si transparente. In apa lor te poti oglindi, fara sa te simti judecat sau mintit, in ele te poti scufunda fara sa iti pierzi rasuflarea. La ele te intorci dupa drumuri lungi si primejdioase. Oricat de zbuciumat ar fi sufletul tau, oricate indoieli ai avea, pe malul acestor iubiri iti gasesti alinarea, si te simti acasa. Sunt acele iubiri care se nasc din prietenie si incredere, si care pot dura o viata intreaga.

Exista iubiri-oceane, cu valuri care se inalta pana la cer si se lovesc zgomotos de stanci. Iubiri imposibile, care te inspaimanta, pentru ca nu stii unde incep si unde se sfarsesc. Daca te apropii prea mult te poti pierde cu totul, fara sa mai poti iesi niciodata. Stii care sunt riscurile si totusi mergi inainte, fascinat, hipnotizat. Te lupti cu valurile si incerci sa le stapanesti, ca un surfer. Cand reusesti sa te urci pe coama unui val, te simti imparatul lumii. Esti atat de sus incat poti atinge cerul. Dar in clipa urmatoare iti pierzi echilibrul si te scufunzi in adancuri. Timpul se opreste in loc si nu mai stii cine esti si cum ai ajuns acolo -esti parte din ocean si el e parte din tine. Aceste iubiri pot dura o eternitate.

Exista iubiri torentiale care incep pe neasteptate, ca ploile calde de vara. Te uda pana la piele dar te fac sa zambesti si sa dansezi, ca un copil. Si chiar daca se termina la fel de neasteptat cum au inceput, iti raman in minte ani de-a randul la fel de vii si de clare ca in clipa in care le-ai trait. Sunt iubirile primului sarut, si ale primelor atingeri...

Exista iubiri-oaze, care-ti alina setea cand pribegesti prin deșert. Aceste iubiri se daruiesc altora, fara sa ceara nimic in schimb, in afara de un zambet si o multumire, uneori nici atat. Dar ele isi traiesc fericirea prin ceilalti.

Exista iubiri-lagune albastre, de o frumusete ce-ti taie rasuflarea. Aceste iubiri traiesc in propriul lor paradis, fara sa se lase atinse nici de invidie, nici de gelozie, nici de nebunia vietii. Sunt iubirile ce au ca deviz simplitatea, naturaletea, si evolutia spirituala - acestea sunt iubirile dintre sufletele-pereche.

Exista iubiri-fluvii, care-si croiesc drum printre paduri si munti. Pe firul lor poti calatori catre tinuturi ascunse si indepartate, din trecut pana in viitor, din departari in departari. Iubiri prin care descoperi lumea si din care inveti cel mai mult, caci ele te poarta acolo unde nici nu visai. Aceste iubiri nu isi schimba curgerea pentru tine, ci tu trebuie sa curgi in directia curentului lor. Acestea sunt iubirile iniţiatice si ele dureaza atat cat este necesar pentru ca sufletul tau sa-si atinga destinatia.

Exista iubiri- izvoare tamaduitoare. Putini sunt cei care ajung la ele, putini sunt cei care le inteleg menirea. Trebuie sa crezi ca sa le simti puterea, caci apa lor pare o apa obisnuita. Daca inima ta se deschide, vei primi vindecarea pe care o cautai dintotdeauna.

Exista iubiri-ninsori, care ti se astern treptat in suflet, an dupa an, si acopera cu albul lor toata mizeria si durerea. Sub zapada lor, trecutul isi pierde conturul, si totul este iertat. La adapostul lor te poti ascunde de vifor si de temeri, departe de zgomotul lumii. Aceste iubiri nu se grabesc nicaieri, pentru ca au vazut deja tot ce era de vazut. Singurul lucru pe care il mai au de facut este sa reflecteze la sensul vietii, si sa le dea si altora din intelepciunea lor.  Acestea sunt iubirile maturitatii.

Exista iubiri-curcubeu, care apar dupa furtuna, si care-ti insenineaza viata. Apar ca un mesaj de speranta, ca un vis. Frumusetea lor iti reaminteste de frumusetea lumii. Nu sunt pentru a fi atinse, si oricat ai incerca, nu le poti cuprinde in palme, ci doar in priviri si in suflet. Trebuie doar sa le intelegi mesajul, sa te ridici si sa iti vezi mai departe de drum. Cum ai clipit, au disparut. Dar imaginea lor va ramane cu tine pentru totdeauna...

miercuri, 24 iunie 2015

In cautarea fericirii (2)

Poate nu ne putem alege circumstantele nasterii, familia, colegii de munca. (desi teoria 'karmica' spune ca ni le-am ales pentru ca tot ce experimentam in aceasta viata este rezultatul direct al actiunilor noastre din alte vieti). Sa presupunem ca avem o singura viata si o singura sansa de a fi fericiti aici pe Pamant.
Fatalitate! ar spune unii. Unde este in acest caz liberul arbitru? Nu am ales eu nimic, totul este un enorm joc de zaruri, un capriciu al zeilor. Ce sanse la fericire am eu daca m-am nascut intr-o tara saraca, unde calitatea vietii este aproape inexistenta, daca parintii m-au abandonat, sau daca m-am imbolnavit la o varsta frageda? Altii care s-au nascut intr-o familie bogata, intr-o tara dezvoltata, au avut tot ce si-au dorit vreodata, sanatate, educatie, bunastare, vor fi bineinteles mai fericiti!
Nu neaparat. Ai in continuare libertatea de alegere. Chiar si tu, cel mai nefericit dintre oameni, cel caruia 'soarta' nu i-a zambit la nastere. Chiar si tu, cel bolnav, chiar si tu cel orfan. Nu putem controla mediul inconjurator, locul in care ne nastem, dezastrele naturale, momentul mortii.Dar atunci ce putem controla? Ce depinde de noi?
De noi depinde MODUL in care REACTIONAM la ceea ce nu putem controla. Poti muri cu demnitate, asta este o Alegere. Poti alege sa ierti pe cel ce te-a prigonit sau poti alege sa-l urasti si sa-ti plangi de mila. Poti merge chiar mai departe decat atat, si privind in urma, la toate mizeriile pe care nu le-ai provocat tu, ci care ti s-au facut tie, sa fii Recunoscator! Da, vorbesc serios. Sa fii Recunoscator ca datorita acelor mizerii, ai devenit mai puternic, mai profund, mai bun. Daca parintii tai au gresit fata de tine, vei sti sa nu repeti acele greseli, pentru ca ai simtit-o pe pielea ta. Daca prietenii te-au tradat, vei sti sa nu tradezi niciodata pentru ai simtit-o pe pielea ta. Daca ai fost nedreptatit, vei sti sa nu nedreptatesti pentru ca ai simtit-o pe pielea ta.

Dar si asta, pana la urma este doar o teorie. Multi filozofi (din antichitate si pana in zilele noastre) au incercat sa gaseasca o reteta a fericirii:
Sa-l luam de exemplu pe Epicur. El spunea ca pentru a fi fericit ai nevoie de doar trei elemente:
1. Prieteni; 2. Autonomie; 3. Timp de reflectie. Foarte multi se concentreaza doar pe primele doua (familie/prieteni, si autonomie - aici intra si starea de sanatate si situatia materiala), neglijand ultima parte, cea cu timpul de reflectie.



Seneca ne spune ca pentru a fi fericiti, trebuie sa eliminam Furia, si aceasta are o cauza foarte clara : avem asteptari mult prea mari de la viata si de la mediul inconjurator, suntem prea... 'optimisti'. Astfel ca atunci cand se intampla ceva neplacut, suntem 'surprinsi', atat de surprinsi incat prima reactie este de 'revolta'. Daca ne gandim la perioada in care a trait Seneca (Roma condusa de imparatul Nero), prea mult optimism nici nu era sanatos. Dar daca aplicam acest principiu la ziua de azi, sa ne imaginam ca ne enervam in trafic, atunci cand cineva nu respecta regulile (nici pe cele 'legale' nici pe cele 'de bun simt'). Seneca ne-ar intreba: de ce te surprinde faptul ca cineva se baga in fata ta sau claxoneaza insistent, sau ca semaforul nu merge, etc. Ieri nu s-a intamplat ceva asemanator? Dar acum o luna? Dar acum un an? Si nu e logic atunci sa presupui ca si azi se poate intampla, si maine? Si daca nu poti influenta in niciun fel mediul inconjurator, de ce sa nu te astepti la ce e mai rau, pentru ca apoi sa nu mai fii atat de surprins cand ceva rau se intampla? Cum spunea cineva : What's the worst that can happen? -Care este cel mai rau lucru care se poate intampla?


In antiteza cu aceasta teorie ' pregateste-te pentru ce e mai rau si atunci vei fi placut surprins cand ceva bun se intampla' , avem Legea Atractiei - care ne spune ca ceea ce gandesti se intampla, fie ca este pozitiv sau negativ, ceva ce iti doresti sau ceva ce nu iti doresti. Atata timp cat gandurile noastre se concentreaza intr-o anumita directie, Universul ne va 'reflecta' in viata noastra exact acel lucru pe care noi ne-am concentrat cel mai mult. Daca este adevarat, atunci inseamna ca eu atrag, zi de zi, experientele placute sau neplacute prin care trec, si asta nu depinde nici de 'noroc', nici de 'fatalitate', nici de vreo pedeapsa divina, ci doar de mine. (Vezi filmul documentar 'The Secret' )
Partea proasta este ca nu mai poti da vina pe nimeni pentru nefericirea ta. Partea buna este ca, daca tu singur ai avut puterea de a-ti construi nefericirea, tot tu singur ai si puterea de a-ti construi fericirea. Esti atat de puternic incat sa-ti nenorocesti viata, dar esti atat de puternic incat sa-ti creezi una mult mai buna. Alegerea iti apartine...



luni, 22 iunie 2015

In cautarea fericirii (1)

A trecut ceva timp de cand am scris...Celor care se intreaba ce am facut in ultimul an, pot sa le spun doar ca, uneori viata bate scrisul (sau filmul). Viata, in deplinatatea ei, cu provocarile ei, cu lectiile ei, cu miracolele ei, te ia pe sus, ca un val (fie ca esti un surfer bun sau nu). Treaba ei e sa te ia pe sus, sa te duca, spre un tarm, sau in larg, nu conteaza. Pentru fiecare dintre noi e altfel. Unii invata sa-si mentina echilibrul din mers, altii sunt inotatori experimentati,  unii cred ca e suficient sa isi tina capul la suprafata, cativa vor sa ajunga la mal primii... Mai vine cate-o furtuna, mai rasare soarele, life goes on. And on...and on. Pot sa va asigur ca am ajuns la multe tarmuri, si ca nu am stat degeaba in tot acest timp. Si pentru ca tot vorbim de timp (care, o stim cu totii, e relativ), pentru mine o jumatate de an a trecut intr-o clipa. Si totusi, cred ca a sosit momentul sa pun pe hartie o tema pe care o tot regasesc in jurul meu, in discutiile cu ceilalti, in cartile pe care le citesc, in filmele pe care le vad, in tot ce experimentez, si in tot ce simt in ultima vreme: 'cautarea' fericirii.
Am pus ghilimele pentru ca, de fapt, fericirea nu poate fi 'cautata'. Sau, mai exact, poate fi cautata, unii isi petrec intreaga viata cautand-o, dar asta nu ar fi decat o pierdere de timp. Pentru ca ideea de cautare presupune ca acel 'ceva' nu se afla in noi, sau langa noi, ci undeva la o distanta (de timp sau spatiu), asemeni unui taram magic si indepartat, al fagaduintei, unde doar cei foarte 'speciali' sau foarte 'norocosi' pot ajunge...'intr-o zi'.

Pentru cei mai multi fericirea este mereu 'in alta parte' sau 'cu altcineva'. Pe ei i-am numit cei 'Tineri si Nelinistiti' (indiferent de varsta reala). "Nelinistitii"  sunt mereu pe fuga. Ei par a fi intr-un 'pelerinaj' perpetuu, cautand si tot cautand, fara sa gaseasca un loc in care sa se simta cu adevarat impliniti, indiferent de oras sau tara. Proclama ca principiu suprem al existentei Libertatea, independenta, autonomia. Orice 'asezare' este perceputa ca o 'inrobire' sau 'plafonare'. Ei simt ca se 'sufoca' daca stau prea mult in acelasi loc, sau daca relatia intra intr-o etapa prea 'casnica'. Sunt dispusi sa renunte brusc la situatia actuala pentru a se 'elibera'...Dar asta nu-i va face fericiti mult timp. Vor cauta din nou, pentru ca sunt mai degraba in cautarea unui 'ideal'(fie ca este vorba despre locul de munca, partener de viata sau societate)
Iata un dialog care ilustreaza aceasta idee: "Nu voi lasa pe nimeni sa ma puna intr-o cusca", spune Holly, in Breakfast at Tiffany's:

Replica lui Paul: "Stii ce e in neregula cu tine, Domnisoara 'Oricine-Ai-Fi' ? Esti o fricoasa. Ti-e frica sa recunosti ca viata chiar trebuie traita, ca oamenii chiar se indragostesc si-si apartin unii altora, pentru ca asta este singura sansa pe care o au de a fi cu adevarat fericiti. Te consideri un spirit liber, un animal 'salbatic', si esti ingrozita ca cineva te-ar putea pune intr-o cusca. Ei bine, iubito, esti deja intr-o cusca. Ai construit-o singura. Si nu e ancorata la vest de orasul Tulip in Texas, sau la est de Somalia.  Este oriunde ai merge. Pentru ca indiferent incotro ai fugi, tot de tine dai" 

Mesajul este superb: Fericirea este in tine insuti. Daca nu poti fi fericit(a) acum, nu vei fi nici in alta parte, nici peste 5 ani. Pentru ca indiferent unde ai merge in cautarea acestei fericiri, vei lua cu tine toate frustrarile si toate iluziile despre viata pe care le ai si in aceasta clipa.

Mai sunt si cei care vad fericirea ca pe o 'para malaiata', ce poate pica din cer 'daca ai noroc' (' daca o sa castig la LOTO', daca primesc o mostenire, daca ma marit cu Fat Frumos', 'daca voi primi promovarea', etc) . Si aici apar limitarile. Si daca nu castigi la LOTO? Si daca cel de langa tine nu te poate face fericit(a)? (apropos, nu e treaba nimanui sa te faca fericit(a), asta e responsabilitatea ta, dar aici este o alta discutie). Pe ei i-am numit ' Frumosii Adormiti'. Foarte multe femei din pacate se incadreaza in aceasta categorie. Nu neaparat in sens materialist, dar ca si imagine despre sine - isi cauta mereu validarea in afara
La Frumosii Adormiti apar doua extreme - ori considera ca sansele de a fi fericiti sunt extrem de mici (si atunci devin resemnati - de ce sa se mai agite daca tot nu pot schimba nimic), ori considera ca viata le datoreaza ceva si ca sunt 'speciali' (si atunci devin dezamagiti cand afla ca da, 'you're special, but so is everyone else'). Asemeni Frumoasei din Padurea Adormita, ei asteapta sa fie 'salvati', fara sa constientizeze ca salvarea sta in puterea lor. Isi irosesc viata intr-o 'amorteala' permanenta, incapabili sa se mobilizeze. Au in general tendinta de victimizare si de a-si scoate la inaintare ranile trecutului pentru a motiva nefericirea din prezent. Nu suporta confruntarile sau sa dea explicatii, nici macar celor apropiati atunci cand acestia incearca sa-i impulsioneze. - "n-aveti cum sa intelegeti prin ce trec, viata mea a fost foarte grea, n-am avut norocul altora", etc.


Ar mai fi o categorie de 'nefericiti': 'Cei-Vesnic-Nemultumiti'. Comparandu-se obsesiv cu ceilalti, (the grass is always greener on the other side - iarba e mereu mai verde de partea cealalta a gardului) ei sunt cei mai ambitiosi dintre toti, dar in acelasi timp nu reusesc sa se bucure de ceea ce au realizat prin forte proprii, pentru ca intotdeauna in stanga sau in dreapta lor, exista cineva 'mai sus', si intotdeauna se poate 'mai bine'. Ei au convingerea ca viata este o competitie si ca fericirea este rezervata doar invingatorilor. Mai intai munca, si apoi distractia. Viata lor este o continua lupta - cu timpul, cu ei insisi, cu familia, cu cei din jur. Obstacolele li se par firesti, si rareori au incredere deplina in cineva, asteptandu-se in orice clipa la ce e mai rau. Daca le spui ca sunt pesimisti, iti vor da replica lor preferata : "sunt realist, nu pesimist!"

Desigur, exista multe alte variante de nefericire, si multe combinatii intre cele descrise mai sus. Dar acestea sunt in opinia mea cele trei categorii de baza. Si pentru fiecare exista vindecare. Dar aceasta vindecare nu va fi niciodata posibila ca panaceu universal, pentru ca nu exista, chiar nu exista o reteta universala a fericirii. Pentru a ne gasi fericirea, trebuie sa ne gasim Sensul propriei existente (vezi "Omul in cautarea Sensului Vietii" de Viktor Frankl si teoria logoterapiei).